„Copiii ne învață mai mult decât îi învățăm noi pe ei; ei trezesc în noi ex-copilul rănit și ne învață cum să creștem.”~Jacques Salomé

Nu lăsați niciodată copiii să creadă că dorințele lor sunt mai importante decât ale altora sau că le sunt atotputernice.

Când un copil ne vorbește, nu este cel mai important să auzim ce spune, ci să înțelegem cum trăiește ceea ce spune. Ascultarea reală înseamnă să acceptăm să îl ascultăm pe copilul care trăiește în noi, în orice moment.

Cel mai frumos cadou pe care îl putem face copiilor noștri este să le permitem să descopere că, în spatele oricărei frici, există dorințe care așteaptă să fie auzite. Putem să le spunem:

„Dragostea mea pentru tine este unică.”
„Nu te iubesc la fel ca pe fratele tău, ci te iubesc așa cum ești.”

Atunci când dialogăm, explicăm sau propunem lucruri, suntem mai puțin tentați să cerem, să impunem sau să constrângem. Copiii au o creativitate extraordinară, capabilă să trezească în noi ex-copilul rănit sau umilit care trăiește mereu în noi.

Uneori părinții „fac” pe copii, dar totodată, copiii „fac” pe părinți. Dincolo de dragoste, copiii au nevoie mai presus de toate de relații clare, cu adulți conștienți și responsabili.

Visez la o zi în care comunicarea și relațiile umane vor fi predate în școală, pentru ca fiecare copil să învețe cum să fie ascultat și cum să asculte.

Ca părinți, trebuie să răspundem nevoilor copiilor, dar nu să le satisfacem toate dorințele. Relația cu copilul poate fi uneori dureroasă – relația învățător-ucenic (din franceză en-saignant) este un exemplu de provocare din copilărie.

Iubirea părintească este unică: o oferim pentru a le permite, într-o zi, să se desprindă și să-și urmeze propria viață.

Rugămintea secretă a unui copil către mama și tatăl său

Jacques Salomé

Mami, tati,
vă rog să nu mă lăsați să cred că dorințele mele sunt atotputernice.

Vă rog să aveți curajul să mă frustrați uneori,
să-mi provocați supărare refuzând să-mi îndepliniți toate cererile.

Este important pentru mine să știți să-mi spuneți „nu”,
să nu mă lăsați să cred că voi puteți fi totul pentru mine
sau că eu pot fi totul pentru voi.

Ascultați-mi dorințele, dar nu răspundeți imediat la ele.
Dacă le satisfaceți prea repede, riscați să le ucideți.
Recunoașteți-le existența, spuneți-mi dacă sunt posibile sau nu,
dar nu le trăiți în locul meu.

Nu reveniți mereu asupra unui refuz.
Ajutați-mă astfel să-mi descopăr limitele
și să am repere clare.

Chiar dacă plâng, chiar dacă mă revolt
și îți spun, mami, că ești „rea și fără inimă”,
rămâi fermă — asta mă liniștește și mă ajută să cresc.

Chiar dacă te acuz, tati, că „nu înțelegi nimic”,
nu mă face prizonierul reacțiilor tale.

Vă implor:
chiar dacă încerc să vă seduc, rezistați;
chiar dacă vă fac griji, nu cedați;
chiar dacă vă agasez, nu mă respingeți.

Numai așa pot crește mare.

Și, mai ales, spuneți-vă fiecăruia dintre voi:
eu sunt copilul vostru, nu mai mult și nu mai puțin.

„Copilul care nu este ascultat devine adultul care nu știe să se asculte pe sine.”~Carl Jung